Raport cu privire la activitatea Centrului de Informații și Suport pentru Românii din Străinătate în luna ianuarie 2018

Raport comentarii ianuarie 2018

Picture 1 of 3

Datorită creșterii numărului cetățenilor români care călătoresc sau locuiesc în străinătate, cât și a numărului mare de solicitări, atât către birourile noastre cât și către call-centre-ului Ministerul Afacerilor Externe (CCSCRS), începând cu 1 ianuarie 2018, s-a decis ca Departamentul Online al Centrului Comunitar Român să devină o structură independentă, cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor aflate în afara granițelor României atât ca și o metodă alternativă de contact pentru a solicita informații cu privire la obținerea unor servicii consulare prin Secțiile Consulare și Misiunile Diplomatice din străinătate dar și ca o sursă credibilă de informare, indiferent de problema cu care se confruntă aceștia.

La această dată liniile Centrului de Informații și Suport pentru Românii din Străinatate sunt la dispoziția cetățenilor români care ne pot contacta din 12 țări: Austria, Belgia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Marea Britanie, România, Spania și Statele Unite ale Americii, iar agenții noștri preiau apeluri, mesaje, emailuri sau disemineaza informații publicate de organizații românești sau străine, în beneficiul membrilor comunității românești de pretutindeni.

Centrul de Informații și Suport pentru Românii din Străinătate a primit în prima luna de activitate în intervalul 01-31.01.2018 un număr de 1225 de solicitări din care au fost soluționate cu succes 1199 cazuri. În rezolvarea acestor solicitări, cei doi consultanți au avut un număr de 2209 intervenții.

Consultanți: 2

Voluntari: 0

Cazuri primite: 1225

Cazuri soluționate: 1199

Număr de intervenții: 2209

Satisfacție: 98% (1 feedback negativ)

Timp de soluționare:

  • 0-1 h – 53%
  • 1-8 h – 18%
  • 8-24 h – 13%
  • peste 24h – 14%

Canale de comunicare:

  • Facebook: 35%
  • Telefonic: 22%
  • Alte surse: 13 %
  • Email: 11%
  • Chat pe pagina web: 11%
  • Mesaj vocal: 8%

Program de lucru: 7am – 5pm, ora Londrei

Taxe încasate: GRATUIT!

Donații: £0

Cheltuieli: £6268.72, din care £5508 salarii (to be updated)